Pe trenul spre mare am fost cam inghesuiti. Nenorociti de la CFR au obiceiul sa mai traga tzepe clientilor lor si asa au facut si cu noi…
Rapidul cu care am mers era un personal imbibat de rahat si tziganime bolanda, dar si cu tzarani de oras si moldovence focoase, gata sa suga pula si cersetorilor de pe strada.
Desi erau doar opt locuri in compartimentul nostru, CFR-ul vanduse bilete la vreo unshpe oameni! Bine macar ca unii mosi catranosi, care aveau cu ei un gard intreg drept bagaj, au coborat la Buzau si s-a mai aerisit atmosfera -care era si-asa imputita de miros de mos nespalat, combinat cu naftalina si coaie jegoase.
Erau si doua unguroaice (cred) -mama si fiica. Fiica a dormit aproape tot drumul, cand pe cur, cand in poala lu’ ma-sa si intotdeauna cu gura deschisa. Devenise un reflex. Nici nu adormea bine ca i se lasa maxilaru in jos, de parca era obisnuita sa cashte gura in asteptarea organului magic (reflexul asta din somn l-am mai intalnit si la alta curva notorie- nu spun cine).
Maica-sa, o creatza perversa, a stat tot timpul cu ochelari de soare la ochi, facandu-se ca doarme, pentru a-si studia pe ascuns colocatarii de vagon.
Culoarul vagonului se umpluse cacalau cu tzigani semifitzoshi de pe toata lungimea rutei Oradea-Mangalia. Fiecare cu lantu’ de aur furat, cu telefonu’ jegos din care rasuna maneaua ponosita a lui Viorel de la Constanta si absolut toti erau si cu portia zdravana de jeg la purtator -ca doar de-aia se duceau si ei la mare: sa se mai spele dracului!
La fiecare statie ciorile zburau rapid pe peron si fumau ca tziganii barosani de prin filmele lui Sergiu Nicolaescu. Unul avea chiar un tatuaj: o jumatate de femeie -restul i s-a sters de la peria de sarma cu care se spala probabil de jeg.
Mai erau si doi rockeri jegosi, care nu aveau stare in coaie si erau mereu pe geamul de pe culoar, in speranta ca vor mai scapa de mirosul lor infect, dar poate si de ceva prostie -cine stie?
‘Hai domne, ce stai ca mortu-n usa?!’ -cuvinte pe care le-am auzit in timp ce un batranel uscat de foame si futut in cur de ‘nevasta’ lui hermafrodita m-a burdusit lateral, inainte sa cobor din troleu.
Se pare ca tembelul avea nervii tociti la maxim, deci era complet lipsit de rabdare in incercarea lui eroica de a prinde un loc liber… De ce? De ce erau necesare gesturile alea, in conditiile in care troleul se golise si erau doar cinci persoane care asteptau sa urce? Inexplicabil.
La metrou. O baba umflata si senila vede un loc liber dinainte sa opreasca trenul. Problema? In fata usii mai stateau vreo cinci persoane, printre care si eu… ‘Hai dracu’ odata!’ am auzit, in timp ce butoiul de grasime ma impingea sa intru mai repede, fortand o intrare rapida si avand in capul ei sec un singur tel, pentru care era determinata sa ma omoare, strivindu-ma: sa ocupe acel loc! De fiecare data am tacut, privind numai, cu scarba profunda, pe acei disperati senili de varsta a treia…
Bucurestiul este poate cel mai aglomerat oras romanesc, iar aceasta aglomeratie se pare ca influenteaza negativ populatia de babaciuni. De ce sa te mai miri cand vezi un mos infigandu-si mainile lacome in cutia de ziare moka, chiar din fata ta sau o baba nesimtita care te da la o parte imediat ce ai bagat cartela in compostorul de la metrou si trece pe liber, de parca murea daca dadea din buzunar 2,2 lei?
Ce mirare? N-ai timp de mirare… Pentru ca simti aproape imediat impulsul de a pune mana pe o ranga, sa le spargi capul! Asta e! Si ei fac parte din peisaj… Asa ca nu va speriati cand veti da de ei cu capu-nfipt in tomberoane, turtitzi pe mijlocul soselei sau spanzurati de copaci…
Ce face acest braţ (fluieraş) toată ziua? Răspunsul american este: stă în maşină şi mănâncă gogoşi. Răspunsul românesc? …Ei bine, fluieraşul român stă şi pute frate (şi la propriu şi la figurat)! Pute de prostie şi pute a jeg şi transpiraţie!
Şleahta veteranilor bătrâni e formată din grăsani nesimţiţi care stau prin cârciumi cu oamenii pe care ar trebui să-i bage la bulău. Obţin ţuici şi beri moka de la derbedei şi beţivi, unii chiar şi prafuri de la aurolaci! Ăştia au creierul mic, pula grasă şi nerasă, fut nevestele muşteriilor şi mănâncă prin “sat”. Ei sunt cei la care poţi să-ţi faci pile uşor dacă ştii ce pizdă să le pui în plasă.
Apoi sunt cei mijlocii -> vulpoii mai tineri, sunt cu ochii-n patru să facă bani moka; ăştia miros a parfum ieftin. Li se scoală pula şi la babe şi sunt gata de acţiune şi cu pantaloni-n vine şi curva-nfiptă-n pulă. Poţi să-ţi faci pile la ei, dar să fii sigur că te trădează imediat ce apare o pulă mai mare de supt.
În final, ajungem la japcăii tineri. Puţele de cocoş, care se iau şi de babele care trag băşini în troleu. Adesea sunt fiţosi. Se parfumează cu ceva mai scump şi în timpul liber fac pe baieţaşii de cartier (combinaţia lepră cu uniforma-şmekeras parvenit). Ei sunt cei ce trag băşini la coadă la pâine şi îşi scot pula din pantaloni pentru tinerele necăsătorite. Ăştia-s cu respectu’ de mamă (nu cu pile).
Dar în orice fel i-ai descrie, ajungi la aceeaşi concluzie: toţi put! Toţi put a rahat, pulă nespălată, a găinaţ sau balegă, a labă tristă, a curvă ieftină sau a transpiraţie de porc, a naftalină sau tutun.
Îi găseşti în toate mărimile şi toate formele. Îi cunoşti de la o poştă şi îi miroşi de la două.
Ei sunt fluieraşii români ce inspiră mereu “încredere şi siguranţă”!
Îl vezi pe stradă, îl vezi prin curte, îl vezi la bar, îl vezi prin cârciumi, discoteci, cluburi, pieţe, îl vezi în faţa blocului, îl vezi pe la vecini şi-l vezi chiar şi pe la chioşcurile ruginite de pe străzile lăturalnice… Cine este el? EL este OMUL IUBITOR DE BĂUTURI SPIRTOASE -mai pe scurt, beţivul!
În cele ce urmează voi incerca să zugrăvesc o viaţa din ziua unui beţiv de la ţară.
Individul se scoală transpirat, agitat, dar mai ales, însetat. Din instinct intinde mâna spre marginea patului… “La naiba! Nu mai e ţuica!”. Răguşit, vlăguit şi adormit se ridică în capul oaselor, luând-o alene spre bucătărie. Scoate de sub masă o sticlă de doi litri din cel mai bun rachiu produs astă toamnă -evident, din prunele furate de la vecini şi alţi buni prieteni. Ce mai e aia cană? Dă pe gât juma’ de sticlă la fel cum ar da pe gât apa un ţăran normal, după o zi de sapă. Pac pac (cum spune tovaraşul meu Cos) şi omul e ca nou! Forţa îi revine în braţele slăbite şi-n picioarele musculoase (adică de muscă).
Soarele a răsărit de mult. Îşi ia basca şi pleacă pe stradă. “Trebuie să scot un ban azi de undeva!”, gândea el in timp ce-l zărea pe bunul său tovaraş de pahar, Romică, apropiindu-se. “Să trăieşti Viorele! Hai, vii la Bondocică? Fac cinste băi musteaţă! Hai că vine şi Gicone!”. “Băi Romică, sa dea dracii-n ea de nevasta! Tot pân vecini stă… Hai futu-i mama mă-sii, am mai luat din alocaţia lu’ ăla micu’!”, zise Viorel cu regret. Şi hai la cârciumă şi dă-i cu ţuică până seara. N-a rezistat omu’ până n-a luat şi o litră de ţuică-n buzunar…
Pe drum înapoi, ceva îi atrage atenţia: aude voci de copii. “Radu e aici?”, întreabă el. Nu-şi mai văzuse fiul de o săptămână. Răspunsul a fost prompt: “Nu!”.
Merge înainte, intra pe aleea casei sale, îşi bea ţuica din buzunar şi începe să urle disperat: “Nicooo! Nicooo! Nicooo! Vino fă şi te fute cu bărbate-tu!”. Şi în timp ce liniştea îl cuprindea tot mai tare, se gândea: “Ah ce sete mi-e! Ţuică, vreau ţuicăăă!”
